De-am privi, zdrobit Isuse,
Cu o inimă de carne
Spre șiroaiele nespuse
De la rana de piroane...

De la spinii cei din tâmplă,
De la coasta necruţată...
Mântuirea ne-ar fi scumpă -
Mai presus ca niciodată... !

Și Iubirea Ta mai Vie,
Mai adevărată-n noi...
Și, porniți spre Veșnicie,
N-am mai ști să dăm 'napoi... !


De-am privi, zdrobit Isuse,
Atârnat pe lemn în soare,
În căldurile nespuse,
Cum strigai cu voce tare...

Cum am înseta de Tine... -
Ca țărâna cea uscată,
De-Apa Vieții mai depline,
C-o tânjire necurmată... !

Ca în ultima suflare,
Ca-n al morții crunt fior,
Te-am striga cu-n piept ce doare,
Te-am dori cu-n singur Dor... !


De-a-mi privi, slăvit Isuse,
Piatra de mormânt, ștergarul
Și fâșiile rămase,
Am vedea ce-nseamnă Harul...

Căci parfum prin nări ne-ar curge,
Fără iz de putrezire...
Ca un untdelemn ne-ar unge
Piept și Cuget și Simțire...

Ca Maria de ne-am duce,
Căutând din nopții de ieri,
Bucuria ne-ai aduce
Dulcii Tale Revederi...


Ți-am vedea în ochi Sublimul,
Din Iubirea-Ți jertfitoare,
Care-a îndurat și chinul
Și-a rămas la fel de MARE... !

Amin.